O maşină şi 8 persoane în drum spre mare

Cu privirea înspre Marea Egee îmi amintesc cu drag şi scriu despre vremea petrecută la marea Neagră.

Dacă tot e atmosferă de vacanţă, să ne amintim de perioada în care nu ştiam ce înseamnă steluţele unui hotel şi nici la ce se referă “all inclusive”. Ce conta era marea.

De aveau părinţii bani, de nu, noi tot mergeam vara la mare. Nu era nevoie să se facă “research” unde să mergem şi fără de aceasta era clar că dacă spuneai că mergi în vacanţă, te refereai doar la una din cele două opţiuni: Ucraina sau România.

În acel an au decis părinţii să mergem la Constanţa. Noi o consideram o destinaţie mai exotică decât orice staţiune din Ucraina.

Acel an era diferit de alţi ani pentru că mama i-a propus vecinului să vină şi el cu fetele. Trei fete, vecine şi pratic surori pentru mine şi sora mea.

Dar oare mama s-a gândit atunci cum vor încăpea 8 persoane într-o maşină? Se pare că nu 😀 iar vecinul a acceptat propunerea.

Toată lumea fericită a pornit la drum, 2 bărbaţi în faţă, 4 fete şi mama în spate, plus sora de 4 ani care dormea în partea din spate a maşinii.

La graniţă, vameşul numărase 7 persoane, a 8-a a fost localizată mai greu, însă fără probleme am fost lăsaţi să intrăm în ţară. Ce scaun auto pentru copii? Nu era nevoie de aşa ceva, eram în totală siguranţă. 😀

Toate ne-am întors privirile sprea geam când de la depărtare se vedea marea. Ce frumoasă privelişte!

Ne-am scăldat, am adunat scoici, ne-am bucurat de vreme bună, am mâncat din ce gătea mama (pentru ea nu a prea fost odihnă), am dormit – unii în cort, alţii în maşină. A fost minunat!

Ţin minte că mă întrebam – oare unde merg să doarmă ceilalţi oameni, ei nu aveau cort… săracii, probabil mergeau la hoteluri cu stele.

A fost încă o vară reuşită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *