Haideţi să reducem risipa alimentară

Voluntariatul face conştientizez altfel lucrurile. Chiar dacă eram responsabilă şi înainte, realizez neglijeam sau nu ofeream atâta importanţă multor lucruri.

Recunosc e mai greu faci asta când ai mai multe lipsuri, probleme. Ele îţi umplu gândurile cu alte priorităţi. Trebuie ajungi la un anumit nivel sau fii educat în acest sens ca să gândeşti diferit.

Când mă gândesc la mâncare…

Tradiţia românului spune trebuie avem multă mâncare pe masă la nuntă, nu rămână invitatul flămând, nu ne facem de ruşine. La fel se întâmplă şi de sărbători, de zi de naştere şi nu numai.

Se spune generaţia părinţilor noştri a suferit de multe lipsuri. După destrămarea comunismului, pentru a se asigura aceasta nu se va repeta, se cumpărau alimente şi se gătea înexces. An de an aceste lucruri s-au agravat pentru alimentele au devenit tot mai accesibile şi la preţuri convenabile. Tot mai multă lume s-a mutat de la ţară la oraş, iar la ţară, ştim cu toţii, nu se prea pierde nimic, aproape tot ce rămâne nemâncat reprezintă hrana animalelor. Dar şi acolo se observă schimbări

În organizaţia non-profit în care implic, JCI Cluj, avem un proiect care se numeşte Food Waste Combat  prin care vrem creştem nivelul de conştientizare asupra problemei risipei alimentare şi cel mai important reducem cât mai mult această risipă.

Ne lipsesc încă multe date statistice, însă ştim , în medie, fiecare român aruncă la coşul de gunoi 97,5 kilograme de mâncare pe an, adică aproape 10 kilograme pe lună.

În acest weekend ne-am întâlnit planificăm activităţile viitoare pentru a ne atinge obiectivele. Vrem ne implicăm în iniţiative comunitare, vrem facem campanii în şcoli prin care să discutăm cu copiii despre efectele risipei alimentare, iar ei la rândul lor sperăm vor merge acasă şi vor transmite informaţia părinţilor. Vrem reducem risipa alimentară în lanţurile comericale, restaurante, furnizori de mâncare.

O zi întreagă am stabilit, concret, paşii pe care îi îndeplinim pentru a obţine rezultate. Nu este uşor îţi sacrifici o zi de duminică pentru a face ceva pentru comunitate, de fapt există o mâna mică de oameni care ar avea asta şi prioritate. Nu am fost educaţi astfel, trebuie ne schimbăm mentalităţi la fel cum trebuie ne schimbăm obiceiurile pentru a reduce risipa.

Majoritatea au o astfel de gândire: ce primesc eu în schimb dacă fac asta? Oare şi Terra gândeşte la fel?

După experienţa din weekend petrecută cu nişte oameni minunaţi eu aș scoate în faţă câteva beneficii:

– Dacă e despre mâncare atunci participi la gătitul împreună cu o echipă veselă şi ai parte de un prânz pe cinste cum am avut noi.

– Cunoşti oameni noi care îţi pot deveni prieteni şi totodată pot deveni o resursă pentru tine.

– Devii un om responsabil, motivat, care vrea facă diferenţa.

– Şi cel mai important: obţii rezultate concrete după implementare. Oare nu e plăcut vezi lucrurile se schimbă în bine, nu e o satisfacţie totală, mai ceva decât salariul?

 

Dacă nu ai timp pentru a te implica mai mult, poți începe schimbarea de la tine, niciodată nu e prea târziu. Haideți să consumăm conștient și responsabil.

Mulţumesc tutuor care vor facă diferenţa!

Colțunași cu brânză

Sursa: http://jurnalderetete.md/

De mică mi-a placut să gătesc, cred că am moștenit această îndeletnicire de la mama.

Atunci când mama pregătea aluatul pentru copturi, trebuia neaparat să îmi dea și mie o bucățică, să fac și eu hulubași pe care numai eu urma să îi mănânc. Păi, normal, dupa atâta jucat în aluat cine mai voia să le mănânce. 😀

Așa a început cariera mea de gospodină. Da, carieră, pentru că în Moldova, era foarte important să te pricepi la treburile casei, doar astfel aveai șansa să ai o familie fericită și un soț pe cinste. Nu toate familiile gândeau așa, dar noi aveam o influență puternică din partea mamei care a crescut la țară împreună cu patru frați.

Cu timpul, viziunea mi s-a mai schimbat, însă pasiunea pentru gătit tot mi-a rămas.

Aveam aproximativ 14 ani, din ce-mi aduc aminte. În acea perioadă, părinții petreceau multă vreme la țară, în satul Bardăr, la bunicii Gheorghe și Ioana. Era un fel de hobby pentru ei, munceau pământul ca să avem legume de calitate. Nu era departe de oraș, astfel că aceste călătorii erau accesibile pentru ei.

Părinții erau plecați, iar eu mi-am propus să gătesc colțunași cu brânză. Având dezvoltate abilitățile de a mă juca cu aluatul, am calculat că nu îmi va fi greu să fac asta. În plus, aveam toate ingredientele: ouă, faină, brânză de vaci, sare.

Mai întâi am pregătit aluatul, apoi umplutura. Am întins aluatul, mama m-a învățat că aluatul trebuie să fie cât mai subțire. Cu ajutorul unui pahar am decupat formele. Peste fiecare cerculeț am pus brânză, mie imi place să fie din abundență ca să simt ce mănânc, nu doar aluat uscat. Am lipit frumos cerculețele și prima tură de colțunași am pus-o la fiert într-o cratiță cu apă. Când am crezut că sunt gata, am strecurat apa și i-am amestecat cu un pic de unt. Important de menționat că între toate aceste etape am tot gustat din aluat (da, pe vreme aia îmi plăcea aluatul) și brânză, colțunașii, ca să mă asigur că totul e OK.

Sursa: http://jurnalderetete.md/
Sursa: http://jurnalderetete.md/

La ultima etapă, pe când am gustat colțunașii, mi-am dat seama că nu erau buni, nu înțelegeam de ce, am gătit după rețeta mamei. Eram tristă și dezamăgită…

Tot în acel moment, a ajuns tata acasă, a cumpărat ceva din oraș și a venit pe la noi să ne salute.

S-a bucurat când a văzut colțunașii, însă eu i-am spus că nu au ieșit așa cum trebuie, am dat vina pe făină și am zis că ar fi mai bine să îi arunc.

– Lasă că le duc bunicilor, ei nu sunt așa de pretențioși, a spus tata.

Zis și făcut. Le-am pus pe toate într-un borcan și a plecat tata grăbit.

Peste câteva ore mă sună mama:

– Mulțumesc puiul mamei. Vai, ce buni au fost colțunașii, așa de buni încât ne-a fost greu să îi împărțim cu bunicii. Împreună cu tatăl tău și tanti Zina (sora mamei), i-am devorat un doi. Mulțumesc că ai grijă de noi.

Aparent tata uitase să le spună că erau pentru bunici.

P.S. Despre cum am gătit prăjitură fără faină, la vârsta de 6 ani, aș putea să vă povestesc într-un alt articol.