Colțunași cu brânză

Sursa: http://jurnalderetete.md/

De mică mi-a placut să gătesc, cred că am moștenit această îndeletnicire de la mama.

Atunci când mama pregătea aluatul pentru copturi, trebuia neaparat să îmi dea și mie o bucățică, să fac și eu hulubași pe care numai eu urma să îi mănânc. Păi, normal, dupa atâta jucat în aluat cine mai voia să le mănânce. 😀

Așa a început cariera mea de gospodină. Da, carieră, pentru că în Moldova, era foarte important să te pricepi la treburile casei, doar astfel aveai șansa să ai o familie fericită și un soț pe cinste. Nu toate familiile gândeau așa, dar noi aveam o influență puternică din partea mamei care a crescut la țară împreună cu patru frați.

Cu timpul, viziunea mi s-a mai schimbat, însă pasiunea pentru gătit tot mi-a rămas.

Aveam aproximativ 14 ani, din ce-mi aduc aminte. În acea perioadă, părinții petreceau multă vreme la țară, în satul Bardăr, la bunicii Gheorghe și Ioana. Era un fel de hobby pentru ei, munceau pământul ca să avem legume de calitate. Nu era departe de oraș, astfel că aceste călătorii erau accesibile pentru ei.

Părinții erau plecați, iar eu mi-am propus să gătesc colțunași cu brânză. Având dezvoltate abilitățile de a mă juca cu aluatul, am calculat că nu îmi va fi greu să fac asta. În plus, aveam toate ingredientele: ouă, faină, brânză de vaci, sare.

Mai întâi am pregătit aluatul, apoi umplutura. Am întins aluatul, mama m-a învățat că aluatul trebuie să fie cât mai subțire. Cu ajutorul unui pahar am decupat formele. Peste fiecare cerculeț am pus brânză, mie imi place să fie din abundență ca să simt ce mănânc, nu doar aluat uscat. Am lipit frumos cerculețele și prima tură de colțunași am pus-o la fiert într-o cratiță cu apă. Când am crezut că sunt gata, am strecurat apa și i-am amestecat cu un pic de unt. Important de menționat că între toate aceste etape am tot gustat din aluat (da, pe vreme aia îmi plăcea aluatul) și brânză, colțunașii, ca să mă asigur că totul e OK.

Sursa: http://jurnalderetete.md/
Sursa: http://jurnalderetete.md/

La ultima etapă, pe când am gustat colțunașii, mi-am dat seama că nu erau buni, nu înțelegeam de ce, am gătit după rețeta mamei. Eram tristă și dezamăgită…

Tot în acel moment, a ajuns tata acasă, a cumpărat ceva din oraș și a venit pe la noi să ne salute.

S-a bucurat când a văzut colțunașii, însă eu i-am spus că nu au ieșit așa cum trebuie, am dat vina pe făină și am zis că ar fi mai bine să îi arunc.

– Lasă că le duc bunicilor, ei nu sunt așa de pretențioși, a spus tata.

Zis și făcut. Le-am pus pe toate într-un borcan și a plecat tata grăbit.

Peste câteva ore mă sună mama:

– Mulțumesc puiul mamei. Vai, ce buni au fost colțunașii, așa de buni încât ne-a fost greu să îi împărțim cu bunicii. Împreună cu tatăl tău și tanti Zina (sora mamei), i-am devorat un doi. Mulțumesc că ai grijă de noi.

Aparent tata uitase să le spună că erau pentru bunici.

P.S. Despre cum am gătit prăjitură fără faină, la vârsta de 6 ani, aș putea să vă povestesc într-un alt articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *