Vrei să schimbi lumea în bine?

De când fac voluntariat, am început să descopăr tot mai multe și mai multe nevoi pe care le are societatea.

E important să te gândești la propria persoană, dar la un moment dat ai tendința să cauți în jur, să urmărești și să îți dorești să schimbi lumea în bine. Îți dai seama că și tu ai putea beneficia de aceste schimbări. Dar cu ce să începem?

Marea greșeală este să așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine. Mai degrabă comentăm, criticăm, decât să trecem la fapte. Dăm vina pe lipsa timpului necesar și altor resurse.

Adevarul e că puține lucruri se schimbă de la sine, majoritatea necesită ajutor. Și totuși, atunci când vrei să îl oferi, sunt de părerea că nu este neapărat să dai pește. Mult mai multe și bune rezultate ar aduce dacă înveți pe cineva să pescuiască. Roadele nu sunt vizibile instantaneu, s-ar putea să îți ia mai mult timp decât ai crezut, s-ar putea să pierzi răbdarea. Nimeni nu spune că e simplu, dar, cred eu, la un moment dat, devine palpabil și atunci, satisfacția este nemaipomenită.

Să trec la exemplu concret.

Copiii din centre de plasament.

Au nevoie de ajutor, așa-i? Sunt vulnerabili, le lipsește dragostea și atenția părinților. De obicei, noi, cei care suntem într-o situație mai bună, ce facem? Ne amintim de ei de sărbatori și le pregătim cadouri. Credeți că este de ajuns? Să ne spună părinții care cresc copii:

– Este de ajuns să le oferiți copiilor voștri cadouri 1-2  ori pe an?

Mai rău este că unii dintre acești copii sunt diagnosticați cu ADHD și se presupune că au puține șanse de succes.

Știți care este soarta unui astfel de copil când ajunge adult? Nu am statistici exacte, însă, din ce știu, situația nu este una bună. Băieții sunt mai norocoși pentru că ar putea merge să lucreze la spălătorii, service auto; fetițele au  mai puține șanse. Multe încearcă să se căsatorească îndată ce împlinesc vârsta de 18 ani, fac copii. Altele ajung prostituate.

Noi, cei care suntem într-o situație mai bună, ce putem face? Eu am avut o idee, dar aceasta cu siguranță nu este unica.

Împreună cu copiii dintr-un centru de plasament, am pictat invitații de nuntă. Pare a fi un nimic și totuși, toți copiii au fost mobilizați să lucreze la un proiect. Un proiect care necesită atenție, imaginație și timp. Le-am promis că pentru munca lor vor fi răsplătiți. Ca să-i ambiționez, le-am spus că cel care va face cea mai bună lucrare și cel care va face cele mai multe lucrări va fi premiat. Am fost surprinsă să descopăr cât de mult i-am motivat. Păi, și eu făceam la fel când eram mică, aceleași trucuri le aplica și mama (dacă faci asta, vei primi asta) și funcționa. Unii copii au talent care necesită dezvoltat. Sunt copii absolut normali care merită atenție și dragoste.

Astea sunt câteva din lucrările copiilor:

Pentru munca lor, copiii au fost răsplătiți, am mers cu ei la film. Bucuria li se citea pe ochi.

Roadele nu le-am cules încă. Ce știu sigur este că voi mai face activități cu ei prin care să-și identifice pasiunile și să-și dezvolte anumite abilități pe care poate nu le învață la școală, pe care de obicei un părinte le-ar putea oferi.

Ce mi-au spus copiii și ce povești am auzit de la ei, le voi scrie într-un alt articol.