Vrei să schimbi lumea în bine?

De când fac voluntariat, am început să descopăr tot mai multe și mai multe nevoi pe care le are societatea.

E important să te gândești la propria persoană, dar la un moment dat ai tendința să cauți în jur, să urmărești și să îți dorești să schimbi lumea în bine. Îți dai seama că și tu ai putea beneficia de aceste schimbări. Dar cu ce să începem?

Marea greșeală este să așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine. Mai degrabă comentăm, criticăm, decât să trecem la fapte. Dăm vina pe lipsa timpului necesar și altor resurse.

Adevarul e că puține lucruri se schimbă de la sine, majoritatea necesită ajutor. Și totuși, atunci când vrei să îl oferi, sunt de părerea că nu este neapărat să dai pește. Mult mai multe și bune rezultate ar aduce dacă înveți pe cineva să pescuiască. Roadele nu sunt vizibile instantaneu, s-ar putea să îți ia mai mult timp decât ai crezut, s-ar putea să pierzi răbdarea. Nimeni nu spune că e simplu, dar, cred eu, la un moment dat, devine palpabil și atunci, satisfacția este nemaipomenită.

Să trec la exemplu concret.

Copiii din centre de plasament.

Au nevoie de ajutor, așa-i? Sunt vulnerabili, le lipsește dragostea și atenția părinților. De obicei, noi, cei care suntem într-o situație mai bună, ce facem? Ne amintim de ei de sărbatori și le pregătim cadouri. Credeți că este de ajuns? Să ne spună părinții care cresc copii:

– Este de ajuns să le oferiți copiilor voștri cadouri 1-2  ori pe an?

Mai rău este că unii dintre acești copii sunt diagnosticați cu ADHD și se presupune că au puține șanse de succes.

Știți care este soarta unui astfel de copil când ajunge adult? Nu am statistici exacte, însă, din ce știu, situația nu este una bună. Băieții sunt mai norocoși pentru că ar putea merge să lucreze la spălătorii, service auto; fetițele au  mai puține șanse. Multe încearcă să se căsatorească îndată ce împlinesc vârsta de 18 ani, fac copii. Altele ajung prostituate.

Noi, cei care suntem într-o situație mai bună, ce putem face? Eu am avut o idee, dar aceasta cu siguranță nu este unica.

Împreună cu copiii dintr-un centru de plasament, am pictat invitații de nuntă. Pare a fi un nimic și totuși, toți copiii au fost mobilizați să lucreze la un proiect. Un proiect care necesită atenție, imaginație și timp. Le-am promis că pentru munca lor vor fi răsplătiți. Ca să-i ambiționez, le-am spus că cel care va face cea mai bună lucrare și cel care va face cele mai multe lucrări va fi premiat. Am fost surprinsă să descopăr cât de mult i-am motivat. Păi, și eu făceam la fel când eram mică, aceleași trucuri le aplica și mama (dacă faci asta, vei primi asta) și funcționa. Unii copii au talent care necesită dezvoltat. Sunt copii absolut normali care merită atenție și dragoste.

Astea sunt câteva din lucrările copiilor:

Pentru munca lor, copiii au fost răsplătiți, am mers cu ei la film. Bucuria li se citea pe ochi.

Roadele nu le-am cules încă. Ce știu sigur este că voi mai face activități cu ei prin care să-și identifice pasiunile și să-și dezvolte anumite abilități pe care poate nu le învață la școală, pe care de obicei un părinte le-ar putea oferi.

Ce mi-au spus copiii și ce povești am auzit de la ei, le voi scrie într-un alt articol.

E vina noastră?

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_moldoveneasc%C4%83

Probabil o să-ți fie greu să citești acest articol. Depinde unde te-ai născut. Dar “de ce”? Te provoc să citești acest articol pentru ca să-ți răspunzi la întrebare.

La piață

Cred că ne ajung 2 culioașe pungi pentru produsele ce le vom lua de la piață.

De data aceasta o s-o întreb pe prodaveață vânzătoare  dacă îmi lasă mai ieftin carnea, dacă tot cumpărăm de la ea permanent.

Hai să luăm și lactate.

În banca borcanul aceasta vă rog să-mi turnați smântână. Ah, nada je takoie vai de mine, s-a spart banca. O să iau smântână altă dată.

Așa, ce mai am pe lista de cumpărături: pomadă ruj, pilocickă pilă, lampocică bec, răsărită semințe, o șakaladkă ciocolată și cam atât.

Acasă

Astăzi o să gătesc plov pilaf. Cred că o să fac într-o castrule cratiță mică, doar suntem noi doi, nu ne trebuie multă mâncare. Naprimer de exemplu , când eram patru în familie, mama gătea în cantități mai mari. Dar așa, gătesc puțin și ne ajunge pe două zile. Poimâine o să gătesc grechikă hrișcă cu sous sos de ciuperci.

Dă-mi nojikul cuțitul  ăla mai mare să tai bucata aceasta de carne. O să pun și niște pripravă condimente (vai, de câte ori îmi vine să folosesc cuvântul ăsta) în carne și o să iasă tare bun, așa cum făcea mama.

Te rog, ia suharishii pesmeții  ăia de pe masă. Chiar dacă nu vom aranja masa ca la restoran restaurant, aș vrea să fie curată.

Campotul compotul s-a terminat, dar lasă că am cumpărat de la magazin soc suc de apelisine portocale și apă dulce (așa spunem noi la Cola, Fanta, Sprite), așa că avem ce bea.

La desert vom mânca blinciki clătite cu brânză, să vezi ce bune mi-au ieșit.

Astăzi trebuie să fac și curățenie, hai ajută-mă. Scoate pîlisosul aspiratorul, eu o să mă apuc de strâns hainele odată ce termin cu mâncarea. Le rezolv rapid pentru că le pun pe veșalkă cuier. Vezi că pîlisosul e acolo în colț în corobcă cutie.

Pregătiri pentru vacanță

Adu ciumadanul geanta să pregătim tot ce ne trebuie pentru vacanță.

Eu de exemplu o să-mi iau două svitere pulovere și poate o coftiță jerseu. De bluzka bluză asta rozovă roz  ce zici, merită să mi-o iau? La scurtă (cuvânt existent în DEX) și șarf fular  nu am de ales. Tu ești maladeață bravo , ți-ai luat la skidkă reducere paltonul ăsta fain.

Să nu uit să trec pe la aptekă farmacie  să ne luăm ceva pastile cu noi.

Bine că de data acesta nu mergem cu avtobusul autobuzul, ar fi fost prea obositor. La moment (tradus mot a mot din rusă “в данном моменте”) ne permitem să mergem cu avionul.

Ce ați înțeles?

Da, așa vorbim între noi în viața de zi cu zi. Deseori, nici nu ne dăm seama că facem asta. Rusisme, arhaisme, e un obicei.  E vina noastră că vorbim așa?

Chiar dacă de 5 ani locuiesc în România, recunosc că unele rusisme îmi sunt atât de puternic înrădăcinate în minte că uneori nu-mi găsesc cuvintele.

Oare pentru că am fost preocupați de cuvinte rusești nu am avut timp de neologisme? Mă întreb, ce se va întâmpla peste 20 – 30 ani, cum va fi în Moldova?

Nu e vina noastră, dar a cui?

 

Zoia în Dubai

M-am hotărât, trebuie să fac mai mulți bani ca să mă pot descurca, ca să nu depind de nimeni. Dar ce să fac ca să-mi ating scopul?

Acest gând mă tot frământa în ultimul an de facultate.

Este nespus de greu sau practic imposibil să îți faci o carieră în Republica Moldova. O carieră care, pe lângă satisfacția personală, să te mulțumească financiar, să nu fie nevoie să îți faci griji de unde mai găsești o mie de lei pentru a plăti facturile.

Având acest gând în cap căutam inconștient soluții, până când într-o zi am auzit de cineva care e plecat în Dubai. O fată care a lăsat tot acasă pentru un trai mai bun.

Mă întrebam: oare cum se descurcă acolo, oare ce condiții de muncă sunt acolo, oare cât câștigă și ce ar însemna viața în Dubai?

Probabil pentru că sunt zodia “gemeni” nu-mi prea place să fac lucrurile de una singură, așa că am împărtășit gândurile mele cu cea mai bună prietenă. Zi de zi încercam s-o conving să luăm și noi în calcul această opțiune.

Am făcut rost de contactul fetei care plecase în Dubai. Am vorbit cu Maia și i-am pus o mulțime de întrebări. Ea ne-a povestit cu foarte mult entuziasm despre viața din Dubai și despre opțiunile de joburi de acolo. M-am molipsit de entuziasmul ei, chiar dacă în adâncul sufletului știam că nu voi pleca pentru totdeauna în Dubai. Speram să ajung acolo. Entuziasmul meu îl transmiteam prietenei mele. Ea nu era foarte hotărâtă, dar eu eram destul de insistentă. Maia ne oferise contactul agenției prin care ea își găsise jobul și care se ocupa de documentele necesare pentru a lucra legal în Dubai.

Am mers cu Zoia, prietena mea, la agenție. Ne-am înregistrat CV-urile și din acel moment am început să primim oferte de joburi. Pentru că Jamie Oliver (pe atunci habar nu aveam cine e) își deschidea primul restaurant în Dubai, Zoia primise oferta de a lucra barman (pentru că avuse experiență), iar eu de chelneriță. Din calculele noastre, oferta Zoei era mult mai bună decât a mea. Trebuia să le dăm un răspuns cât mai rapid. Astfel că eu i-am zis:

– Du-te tu, iar eu o să mai aștept și alte oferte de joburi. Totuși, după trei ani de facultate, nu aș vrea să lucrez chelneriță. Cu atâtea oferte, în maxim două luni vin și eu.

Zoia a acceptat. Am petrecut-o la aeroport și i-am zis să mă aștepte că vin cât de curând. Între timp îmi găsisem un job în Chișinău.

Odată ce a ajuns Zoia în Dubai, mi-a spus cât de rău e acolo și cât de greu e departe de casă. Motivația mea de a veni în Dubai a scăzut considerabil, iar jobul visurilor mele părea să nu mai vină.

Lunile treceau, Zoia mă aștepta, iar mie îmi tot scădea entuziasmul.

Trecuse un an, doi… Planurile vieții mele se schimbaseră considerabil, iar Zoia se pare că își găsise locul în Dubai și a extins contractul de muncă cu 2 ani.

În al patrulea an am decis să merg în vizită la Zoia în Dubai. Am mâncat și băut la restaurantul”Jamie Oliver” și ne-am amintit de “cum a trimis-o Cristina pe Zoia în Dubai”.

La mulți ani prietena mea dragă! Îți dedic acest articol pentru ca atunci când ne vedem să ne amintim de istoria vieții noastre, să zâmbim și să ne bucurăm de experiențele din Dubai.

Îmi pare rău dacă te-am lăsat în momente grele, dar să știi că nu am făcut-o cu niciun rău, te iubesc și îți doresc tot binele!

Bunătăți de la țară

Îmi amintesc, când eram mică, mergeam la țară să ajutăm la lucrat pământul. Era distractiv, greu pe alocuri, dar totodată ne oferea o răsplată pe cinste: roșii, ardei, vinete cu miros deosebit și gust autentic de țară. Castraveții îi mâncam direct de pe “curpăn” la cât de buni erau.

Din păcate, în ziua de azi nu prea mai avem acces la aceste bunătăți. Sau greșesc eu?

Voi ce părere aveți? Ajutați-mă să înțeleg cum stă treaba de fapt, voi unde mai găsiți astfel de produse, prin completarea acestui chestionar: https://goo.gl/forms/bn2Nk9XZU4EugdoF3.

Mulțumesc!

P.S. Dacă veți completa chestionarul, posibil să treacă și pe la voi Moș Crăciun.

Bun venit la noul loc de muncă

 

                                            Sursa: www.unsplash.com

Te-ai gândit vreodată ce înseamnă să îți schimbi locul de muncă? Și dacă l-ai schimbat, ai analizat ce se întâmplă?

La unul dintre primele traininguri la care am participat acum mulți ani, doamna, care trebuia să ne învețe tehnicile de “cold calling”, ne-a zis așa: când intri într-o încăpere necunoscută comportă-te ca și cum ar fi locul pe care îl cunoști foarte bine. De exemplu, dacă ești în prima ta zi de muncă (oare ce legătură avea asta cu “cold calling”) plimbă-te prin birou de parcă ai cunoaște fiecare colț. Ahh, da, cred că știu de ce: când tu ești hotărât și ceilalți te văd la fel.

Mi s-a întâmplat recent să-mi schimb locul de muncă. Lecția de mai sus am învățat-o rapid, dar pe lângă asta am experimentat tot felul de sentimente schimbătoare. M-am întristat să-mi iau rămas bun de la colegi dragi, proiecte interesante, obișnuințe…  M-am bucurat să cunosc oameni noi, să am ocazia de a învăța lucruri și stiluri noi de muncă, să-mi provoc abilitățile… M-am încordat, m-am relaxat, m-am analizat și m-am văzut mai des în stilul meu adaptiv. Dar nu în ultimul rând, m-am amuzat pe seama asemănărilor dintre joburi. Iată câteva dintre ele:

Asemănarea unu – hai să faci cunoștință cu noii tăi colegi.

Norocos ai fi de nu ai avea așa de mulți colegi, altfel pregătește-te: îmi pare bine, eu sunt Ioana, Maria, Bogdan, Ionuț, Radu, Mihai, Mirela, Cristi, Tudor dar lumea îmi spune Flipper, Alex, Alex, Alex….și introducerile tot continuă. Pentru mine dintotdeuna a fost o provocare. Ce am învățat este să fiu prezentă și să nu stau focusată pe momentul în care mă voi prezenta. La fel e mai ușor să memorezi dacă asociezi persoanele cu ceva sau cu cineva. De exemplu, din această listă îmi este simplu să îl rețin pe Cristi că doar eu sunt Cristina.  🙂

Asemănarea doi – noua mea adresă de e-mail.

În orice caz vei avea un nou email care e format din nume.prenume@doarparteaaceastaseschimba.com. Ce bine că nu necesită memorare.

Asemănarea trei – opt ore se simt ca zece.

Ai mai mult timp decât aveai o săptămână în urmă (asta în cazul în care ai trecut direct de la un job la altul). Te-ai dezobișnuit cu acest ritm și ți se pare ciudată starea, mai ales dacă ești un workaholic. Acum e timpul să observi cum alții sunt ocupați. Degeaba nu te bucuri de perioada aceasta.

Asemănarea patru – cel mai…

Și dacă tot ai timp de observație, descoperi cine e cel mai hazliu, cel mai deștept, cel mai serios, cel mai tăcut, cel mai… exact așa cum era la firma precedentă, te miri cât de mare poate fi asemănarea. Trebuie să te obișnuiești că are un alt nume.

Asemănarea cinci – grupulețe.

Pentru că suntem diferiți, dintotdeauna vor exista grupulețe. Grup care fumează, grup care ia pauze mai des, grupul celor serioși, grupul celor neserioși… aici variază în funcție de imaginația fiecăruia. 😀

Dar sunt și multe lucruri care ne sunt specifice doar nouă, mulți le vor numi asemănări, adevarul e că nu sunt. Ele se numesc “patterns” (tipare) care locuiesc în noi și de fapt ni se întâmplă doar nouă. Ne urmăresc pe parcursul vieții până în momentul în care ne propunem să schimbăm ceva în noi. Dacă ne dorim, desigur.

Cu sau fără tipare, recunosc că nu e o perioadă ușoară, și după cum am înțeles, îți ia aproximativ 9 luni ca să te adaptezi la noul tău loc de muncă. Dar nu poate fi numită nici perioadă grea, mai ales dacă ai avut norocul să participi la teambuilding în prima săptămână de lucru.

Vă urez o săptămână frumoasă la locul de muncă!

De ce?

Mi-am propus un nou exercițiu – de fiecare dată când fac ceva să îmi pun următoarea întrebare: de ce vreau să fac asta?

Sunt sigură că mulți dintre noi practică acest exercițiu însă nu o conștientizează, și eu fac parte din această categorie.

Cum mi-am dat seama?

Săptămâna trecută am fost la conferința internațională JCI (Junior Chamber International) care se ține o dată pe an. JCI este un ONG care are drept scop producerea de schimbări pozitive în comunitate. JCI e prezent în mai mult de 100 de țări și 6 000 de comunități, iar la nivel internațional are peste 200 000 membri. La conferința ce a avut loc în Amsterdam au participat aproximativ 4 000 de oameni. Conferința a durat 5 zile în care au avut loc workshopuri, traininguri, adunări generale, forumuri și multe altele.

La majoritatea workshopurilor de care am beneficiat, “de ce-ul” a fost menționat ca exercițiul cheie dacă vrei să începi un nou proiect, un nou business, și nu în ultimul rând, dacă vrei să faci ceva, ca de exemplu să te implici într-o activitate nouă, să schimbi jobul, să participi la un eveniment.

Și dacă tot sunt în contextul “de ce-ului” să vă spun de ce am fost la conferință…

Mi-am dorit să învăț din experiența internațională, să descopăr ce fac alte țări, cum se implică în comunitate pentru a avea impact pozitiv.

Nu vreau să îmi fac o carieră internațională în JCI, să devin președinte, vicepreședinte, însă vreau să învăț de la oamenii care fac lucruri diferite pentru a avea o lume mai bună, care își dedică timpul personal voluntariatului, care gândesc nu doar pentru binele propriu ci pentru comunitate, pentru mediu.

Acesta a fost “de ce-ul” principal pentru a participa la conferință.

și ce am învățat.

Câteva idei și exemple care mi-au rămas în minte cel mai mult:

Viziune și strategie

Orice proiect ți-ai propus are nevoie de o viziune și o strategie clară. Da, știm asta, am învățat teoria, însă cât de des o punem în practică? Cât de des acea viziune și strategie este comunicată, înțeleasă și cunoscută de către membrii implicați în proiect?

Strategia trebuie agreată de toți membrii implicați altfel riști să le dai pe tavă ceva ce ar putea să nu le convină. Este bine să știi că ai o părere luată în considerare.

Starters4community

Companie socială care la rândul ei vrea să ajute alte companii sociale. Scopul acestor businessuri este în primul rând adresarea unei probleme sociale și după aceea crearea de profit.

Sunt atâtea nevoi în comunitate, cum ar fi dacă antreprenorii din România și-ar îndrepta privirea spre această piață? Desigur, este nevoie de o altă mentalitate, trebuie să gândești pentru binele oamenilor, pentru binele mediului și asta clar că nu e ușor pentru că am fost învățați, majoritatea, să ne pese în primul rând de noi.

Dacă vrei să faci antreprenoriat social, identifică problema întâi, cu siguranță vor veni și ideile creative dacă cu adevărat îți dorești soluționarea acestor probleme.

InStock – combaterea risipei alimentare

Un business social care își propune să lupte cu risipa alimentară, cum? folosind alimentele, care în mod normal sunt aruncate la gunoi, drept materie primă pentru prepararea bucatelor în restaurantele lor.

42% din risipa alimentară e cauzată de consumatorul final. Sunt multe metode de a preveni aceasta. InStock ne oferă și câteva sfaturi printre care: înainte de a face cumpărături, verifică ce ai în frigider, fă-ți o listă cu produsele pe care vrei să le cumperi, altfel ești tentat să cumperi multe produse de care nu ai nevoie, privește, miroase și gustă înainte de a arunca produsele.

Tot din alimente ce altfel ar fi risipite, instock produce bere, cereale…

Ei nu se gândesc doar la profit, însă se provoacă zilnic pentru a rezolva din problemele risipei. Noi de ce nu putem face asta?

Hidden impact

Deseori suntem gata să judecăm după aparențe. La fel suntem gata să luăm decizii și să acționăm fără a ne da seama care este impactul adevărat ale acelor acțiuni.

Babbette Procelijn mi-a descis ochii prezentându-mi câteva exemple de impact ascuns. Știam că nu facem bine mediului, însă nu cunoșteam răul pe care îl facem în cifre concrete.

Cu cât la sută credeți că mașinile electrice sunt mai bune decât autovehiculele alimentate cu combustibil?

Răspunsul conform calculelor lui Babette este că mașinile electrice au cu 30% mai puțin impact negativ asupra mediului, deci, nu chiar atât demult cum ne imaginam noi. Tot e mai bine să mergi cu bicicleta. Dar cunoașteți care este impactul de a zbura cu avionul? Un zbor dus-întors Los Angeles – Amsterdam ar necesita plantarea a 1 100 copaci per persoană.

În poza de mai jos, tot ea, ne-a oferit informații despre top zece impacturi în viața noastră de zi cu zi.

Nu pot să nu atrag atenția asupra cărnii, observați cât de mare este impactul cărnii asupra mediului?! Îngrijorător, mai ales când mă gândesc că în România carnea este alimentul principal pentru mulți locuitori.

 

 

 

B2D – business to doctors

V-ați gândit că oamenii ar putea fi lecuiți de tot felul de boli doar prin mâncarea de legume, zero pastile sau dacă starea pacientului este gravă să i se prescrie pastile la nivel minim. Imaginați-vă că mergeți la doctor și el se interesează despre alimentația voastră, modul de viață și în final vă prescrie o serie de legume, de exemplu “broccocress” (brocoli, vezi poza).

Principiul 80% legume și 20% carne sau pește reprezintă punctul de pornire aprobat de Koppert Cress și realizat de Rob Baan în eforturile sale de a face Olanda cea mai sănătoasă țară din lume.

Mi-aș dori și noi să aplicăm mișcarea propusă în gastronomie de olandezi, bazată pe cinci principii: cultura, natura, sănătatea, calitatea și valoarea.

Și încă ceva, știți de la ce provine cuvântul “restaurant”? – din franceză, restaurer – a restaura la o stare anterioară. Iar noi am transformat restaurantele tocmai în opusul semnificației sale, mâncăm până nu mai putem, iar a doua zi ne promitem că vom face o pauză.

Oameni altfel

La conferință am avut plăcerea să cunosc câștigătorii TOYP (Ten Outstanding Young People – Zece Tineri Remarcabili). Acești oameni ne-au demonstrat că se poate, se poate să nu ne gândim doar la noi, că este posibil să faci ceva pentru societate astfel încât să produci o schimbare în bine.

Ce m-a impresionat îi că sunt oameni tineri, simpli, fără putere financiară, însă cu foarte multă putere interioară. De exemplu, Massa Aboujeib, folosind arta vindecării psihologice, ajută copiii din Siria care sunt traumatizați de efectele războiului.

După această săptămână minunată vreau să cred că m-am schimbat un pic, m-am schimbat în mai bine, îmi doresc să vă molipsesc și pe voi.

P.S. De ce am scris acest articol, răspunsul este aici.

Haideţi să reducem risipa alimentară

Voluntariatul face conştientizez altfel lucrurile. Chiar dacă eram responsabilă şi înainte, realizez neglijeam sau nu ofeream atâta importanţă multor lucruri.

Recunosc e mai greu faci asta când ai mai multe lipsuri, probleme. Ele îţi umplu gândurile cu alte priorităţi. Trebuie ajungi la un anumit nivel sau fii educat în acest sens ca să gândeşti diferit.

Când mă gândesc la mâncare…

Tradiţia românului spune trebuie avem multă mâncare pe masă la nuntă, nu rămână invitatul flămând, nu ne facem de ruşine. La fel se întâmplă şi de sărbători, de zi de naştere şi nu numai.

Se spune generaţia părinţilor noştri a suferit de multe lipsuri. După destrămarea comunismului, pentru a se asigura aceasta nu se va repeta, se cumpărau alimente şi se gătea înexces. An de an aceste lucruri s-au agravat pentru alimentele au devenit tot mai accesibile şi la preţuri convenabile. Tot mai multă lume s-a mutat de la ţară la oraş, iar la ţară, ştim cu toţii, nu se prea pierde nimic, aproape tot ce rămâne nemâncat reprezintă hrana animalelor. Dar şi acolo se observă schimbări

În organizaţia non-profit în care implic, JCI Cluj, avem un proiect care se numeşte Food Waste Combat  prin care vrem creştem nivelul de conştientizare asupra problemei risipei alimentare şi cel mai important reducem cât mai mult această risipă.

Ne lipsesc încă multe date statistice, însă ştim , în medie, fiecare român aruncă la coşul de gunoi 97,5 kilograme de mâncare pe an, adică aproape 10 kilograme pe lună.

În acest weekend ne-am întâlnit planificăm activităţile viitoare pentru a ne atinge obiectivele. Vrem ne implicăm în iniţiative comunitare, vrem facem campanii în şcoli prin care să discutăm cu copiii despre efectele risipei alimentare, iar ei la rândul lor sperăm vor merge acasă şi vor transmite informaţia părinţilor. Vrem reducem risipa alimentară în lanţurile comericale, restaurante, furnizori de mâncare.

O zi întreagă am stabilit, concret, paşii pe care îi îndeplinim pentru a obţine rezultate. Nu este uşor îţi sacrifici o zi de duminică pentru a face ceva pentru comunitate, de fapt există o mâna mică de oameni care ar avea asta şi prioritate. Nu am fost educaţi astfel, trebuie ne schimbăm mentalităţi la fel cum trebuie ne schimbăm obiceiurile pentru a reduce risipa.

Majoritatea au o astfel de gândire: ce primesc eu în schimb dacă fac asta? Oare şi Terra gândeşte la fel?

După experienţa din weekend petrecută cu nişte oameni minunaţi eu aș scoate în faţă câteva beneficii:

– Dacă e despre mâncare atunci participi la gătitul împreună cu o echipă veselă şi ai parte de un prânz pe cinste cum am avut noi.

– Cunoşti oameni noi care îţi pot deveni prieteni şi totodată pot deveni o resursă pentru tine.

– Devii un om responsabil, motivat, care vrea facă diferenţa.

– Şi cel mai important: obţii rezultate concrete după implementare. Oare nu e plăcut vezi lucrurile se schimbă în bine, nu e o satisfacţie totală, mai ceva decât salariul?

 

Dacă nu ai timp pentru a te implica mai mult, poți începe schimbarea de la tine, niciodată nu e prea târziu. Haideți să consumăm conștient și responsabil.

Mulţumesc tutuor care vor facă diferenţa!

Fă o vizită la Chişinău

Să vă zic despre Chişinău, oraşul care şi-a găsit un loc pentru mine şi m-a găzduit timp de mai mulţi ani.

Deseori sunt întrebată ce s-ar putea vizita la Chişinău. Îmi iubesc oraşul nu pentru că ai ce vizita acolo, e patria mea, mi-am petrecut 24 de ani la Chişinău, aşa că multe amintiri mă leagă de acest oraş.

Dar dacă tot mă gândesc mai bine, mintea îmi desenează mai multe destinaţii speciale pe care ar fi bine să nu le ratezi.

Plimbare cu rutiera (cunoscută ca – marşrutka)

Imaginează-ţi că eşti pe o insulă şi în loc să citeşti “Ferry boat trip” vezi multe microbuze, de obicei de culoare albă, care au un număr pe parbrizul din faţă şi mai multe destinaţii specificate pe lateral, aşa îşi fac ele reclamă. Poţi să alegi oricare din ele, toate au ceva în comun – sunt mici, pline cu oameni lipiţi unii de alţii, fără aer condiţionat şi o călătorie costă foarte foarte puţin, doar 3 lei moldoveneşti. Vei găsi şi drumul înapoi pentru că ele sunt atât de multe încât nu ai cum să le ratezi. Rutierele se opresc să te ia de oriunde dacă întinzi o mâna hotărâtă când le observi de la depărtare.

Piaţa Centrală

Dacă vrei să cumperi suveniruri pentru oamenii dragi de acasă, atunci Piaţă Centrală merită neapărat vizitată. Pe această întindere imensă poţi găsi orice, mai ales de pe marginile pieţei unde preţurile sunt de obicei mai mici pentru că oamenii nu plătesc arendă aşa cum o fac “businessman-ii” care se află în interiorul ei. Chiar dacă se vând multe chinezării, tot merită cumpărate pentru că vei interacţiona cu localnicii. “Realizatorii” cu experienţă îţi vor oferi consiliere şi astfel te vor ajuta să faci alegerea perfectă. Poţi să negociezi cu încredere.

Discoteca

Cea mai interesantă parte ale aceste atracţii este “face-control” şi partea bună e că dacă nu treci “face-control-ul” (adică dacă nu îi convine bodyguardului ceva la tine, ca de exemplu că nu ai zâmbit cum trebuie, că nu eşti destul de sexy sau ai buzunarele prea mici) ai mari şanse să vizitezi mai multe discoteci ale capitalei, respectiv să vezi şi să descoperi design-ul specific ale acestor cluburi.

Pe plajă la Sculeanca

Dacă tot nimereşti vara în Chişinău şi este prea cald, atunci merită să faci o baie în lacul care te avertizează că ai putea să înhaţi holeră. Nu-ţi face griji, noi ne-am scăldat o viaţă întreagă acolo cu toată familia şi nu am păţit nimic. Este destul de mare aşa că sigur îţi găseşti loc pentru pătura ta, poţi şi să admiri cum unii fac frigărui şi dansează hora moldovenească.

MallDova

În 2008 eram foarte mândri că s-a deschis şi la noi un Mall, un loc în care să te plimbi iarna când afară e prea frig. De ce îţi recomand să mergi acolo, este doar ca să îţi dai seama că nu e chiar aşa săracă ţară noastră cum se spune la TV. Acele preţuri enorme pe care mulţi dintre moldoveni şi le permit să le plătească te vor face să îţi schimbi un pic părerea. La fel şi maşinile luxoase care sunt parcate în acea zona.

ASEM – Academia de Studii Economice a Moldovei

Se spune că în Moldova sunt multe fete frumoase, iar dacă nu crezi până vezi, atunci acest loc trebuie să îl vizitezi în perioada anului academic, desigur. Dimineaţa sau după-masă te poţi plimba prin zona blocurilor A, B, C, D şi te poţi convinge de cele auzite.

Acestea sunt doar câteva locuri deosebite ale Chişinăului. Anume menţionez că sunt deosebite pentru că s-ar putea să nu mai ai parte de astfel de experienţe în alte locuri ale lumii.

Chişinău – te iubesc!

 

O maşină şi 8 persoane în drum spre mare

Cu privirea înspre Marea Egee îmi amintesc cu drag şi scriu despre vremea petrecută la marea Neagră.

Dacă tot e atmosferă de vacanţă, să ne amintim de perioada în care nu ştiam ce înseamnă steluţele unui hotel şi nici la ce se referă “all inclusive”. Ce conta era marea.

De aveau părinţii bani, de nu, noi tot mergeam vara la mare. Nu era nevoie să se facă “research” unde să mergem şi fără de aceasta era clar că dacă spuneai că mergi în vacanţă, te refereai doar la una din cele două opţiuni: Ucraina sau România.

În acel an au decis părinţii să mergem la Constanţa. Noi o consideram o destinaţie mai exotică decât orice staţiune din Ucraina.

Acel an era diferit de alţi ani pentru că mama i-a propus vecinului să vină şi el cu fetele. Trei fete, vecine şi pratic surori pentru mine şi sora mea.

Dar oare mama s-a gândit atunci cum vor încăpea 8 persoane într-o maşină? Se pare că nu 😀 iar vecinul a acceptat propunerea.

Toată lumea fericită a pornit la drum, 2 bărbaţi în faţă, 4 fete şi mama în spate, plus sora de 4 ani care dormea în partea din spate a maşinii.

La graniţă, vameşul numărase 7 persoane, a 8-a a fost localizată mai greu, însă fără probleme am fost lăsaţi să intrăm în ţară. Ce scaun auto pentru copii? Nu era nevoie de aşa ceva, eram în totală siguranţă. 😀

Toate ne-am întors privirile sprea geam când de la depărtare se vedea marea. Ce frumoasă privelişte!

Ne-am scăldat, am adunat scoici, ne-am bucurat de vreme bună, am mâncat din ce gătea mama (pentru ea nu a prea fost odihnă), am dormit – unii în cort, alţii în maşină. A fost minunat!

Ţin minte că mă întrebam – oare unde merg să doarmă ceilalţi oameni, ei nu aveau cort… săracii, probabil mergeau la hoteluri cu stele.

A fost încă o vară reuşită.

La cireșe

Mulți dintre noi au avut experiența lui Ion Creangă, am avut-o și eu, însă acest articol nu este despre furatul cireșelor.

Ieri am fost în piața micuță din cartier și am cumpărat un kilogram de cireșe cu 16 lei românești. Mai exact a fost 1010 gr, s-au cel puțin așa am observat pe cântarul electronic. Am plătit banii doamnei vânzătoare și am plecat rapid acasă să le savurez. Între timp mi-am amintit…

Piața Centrală din Chișinău, un teritoriu enorm, întins pe cel puțin patru străzi, avea un spațiu special amenajat pentru fructe și legume. Câțiva dintre vânzători erau oameni ce comercializau rodul muncii lor, însă majoritatea erau “perekupșiki” (așa le spuneam noi comercianților din piață, este un cuvânt rusesc “перекупщик”, pare a fi mai sugestiv pentru moldoveni).

De mică, mama mă lua la piață ca să mă învețe să fac cumpărături. Când ajungeam la fructe și legume, necesita o atenție maximă. Erau multe opțiuni din care puteam alege, nu degeaba înainte lumea spunea: Moldova, raiul fructelor.

Prima etapă consta din alegerea fructelor, nu neaparat să fie cele mai frumoase, dar culoarea, de exemplu, putea fi un indicator despre cât de copt este fructul. În paralel ne uitam și la preț. Apoi urma gustarea propriu-zisă a lor, să verificăm dacă sunt bune. După ce le cumpăram, ultima etapă era să ne asigurăm că am primit exact kilogramele pentru care am plătit. Mulți vânzători veneau cu cântarele lor de acasă și făceau tot felul de șmecherii ca să iasă ei în câștig. Astfel, am fost învățată de mama, să nu cred ce arată pe cântar, să pun la îndoială ce zice vânzătorul. Ultima etapă era să cântărim cu mâna acea pungă cu fructe, dacă nu părea să fie cât trebuie, mergeam la cântarul pieței care ne arăta kilogramele corecte. În cele mai dese cazuri diferența era de 100-200grame. În bani, însemna ceva, mai ales pe acele vremuri, astfel că trebuia să fim foarte atente.

Cu kilogramele grele ne îndreptam spre casă pentru a le savura…

P.S. Am uitat să menționez, dacă luam mai mult, fără tehnica negociatului nu puteai porni la piață. Am învățat-o și pe asta. 😉